• Tudor Ciuhodaru: Soluția pentru a depista coronavirusul este la un avion distanță! Mobilizați ambasadele!

    Medicul și europarlamentarul Tudor Ciuhodaru promovează soluția găsită de SUA, testul pentru depistarea rapidă a coronavirusului. El solicită Guvernului să mobilizeze ambasadele pentru a aduce în România un număr semnificativ de teste și astfel să înceapă testarea pe scară largă a populației. #coronavirus#nemobilizam#reușimimpreuna

    Soluția sănătoasă e la un avion distanță. Mobilizați ambasadele și reprezentanțele! SUA a autorizat 2 teste rapide pentru depistarea cororonavirusului
    1. Primul test de depistare rapidă a coronavirusului (în doar 45 de minute) aprobat în SUA ar putea folosit în întreaga lume.
    2. Testul a primit autorizaţie de urgenţă sâmbătă de la Agenţia americană pentru produse alimentare şi medicamente (FDA).
    3. Testul este realizat de compania de diagnosticare moleculară Cepheid, din California.
    4. Un alt test automatizat (care poate accelera de până la zece ori capacitatea de testare a pacienţilor) Roche Holding AG a fost autoritazat în procedură de urgență. Testul funcţionează în baza sistemului Roche 6800/8800, este disponibil în Europa şi în ţările care acceptă licenţa CE pentru dispozitive medicale. Versiunea 8800 poate testa 4.128 de pacienţi pe zi iar cea 6800 poate testa 1.440. Testarea largă (suspecți/expuși) este esenţială în eforturile de limitare a răspândirii Covid-19 deoarece permite:
    1. personalului medical să identifice persoanele infectate chiar dacă nu prezintă prea multe simptome şi 
    2. să le plaseze în carantină. 
    3. reducerea numărul total de infecţii reducând presiunea pe sistemul de sănătate (avem doar 2.653 de paturi ATI şi de 1.361 ventilatoare mecanice)
    4. timp suplimentar pentru găsirea unei soluții terapeutice eficiente.

    Planul B – pe care îl tot propun- ce include și testarea largă a populației- poate să înceapă.

  • Decizii în Camera Deputaților, anunțate de liderul grupului PSD

    Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a introdus pe ordinea de zi a urmatorului plen un proiect de Hotarare de modificare a Regulamentului Camerei Deputatilor astfel incat sedintele sa se poata desfasura online, a anuntat marti liderul deputatilor PSD, Alfred Simonis. „In functie de evolutia proiectelor depuse in comisii, ne punem speranta ca pana la finalul saptamanii viitoare sa avem un plen, a precizat acesta.

    PSD are un pachet de 5 legi pe care vrea să le adopte:

    • Amanarea ratelor la banca
    • Plafonarea preturilor la alimente, medicamente, materiale sanitare
    • Facilitati fiscale pentru firme, de exemplu amanarea platii utilitatilor
    • Modificarea OUG privind somajul tehnic
    • Scutirea de la plata chiriei

  • Incident inedit: Au dispărut fără urmă 6 milioane de măşti de protecţie în Kenya

    Circa 6 milioane de măşti de protecţie destinate Germaniei au dispărut în Kenya, a anunţat marţi o purtătoare de cuvânt a Ministerului federal al Apărării. Există 6 milioane de măşti de protecţie care au dispărut fără urmă în Kenya’, a declarat purtătoarea de cuvânt. Măştile de tip FFP2 – standardul recomandat de OMS pentru personalul medical – au dispărut de pe un aeroport din Kenya la sfârşitul săptămânii trecute. Ele urmau să fie livrate în Germania la 20 martie. Încercăm să aflăm mai multe’, în special de ce măştile tranzitau prin Kenya, a mai afirmat purtătoarea de cuvânt. Ea a dat asigurări că articolele, a căror provenienţă nu a fost precizată, nu fuseseră încă plătite de statul german. Procurarea de materiale medicale de urgenţă în combaterea epidemiei revine armatei germane, cu asistenţă din partea Ministerului Sănătăţii. La 17 martie, autorităţile cehe au confiscat 680.000 de măşti, precum şi aparate de ventilaţie din depozitul unei firme private din Lovosice, prezentând operaţiunea drept un mare succes împotriva traficului în domeniu. O parte dintre aceste măşti erau de fapt o donaţie chineză având ca destinaţie Italia.

  • Traian Băsescu, REPLICĂ INCENDIARĂ la noile restricții: O să îl sun pe Iohannis să trimită Armata, să îmi plătească facturile și să îmi facă cumpărăturile

    Ieșire spumoasă a fostului  președinte al României Traian Băsescu. Acesta a declarat că îl va suna pe Iohannis să îi facă cumpărături, având și el peste 65 de ani. După mine Armata trebuie să aibă două roluri: de descurajare a încălcării deciziilor luate de factorii de decizie și să ajute populația. Amintesc de pensionarii care nu au pe nimeni și nici nu pot primi vizita familiilor. Armata ar trebui să facă tot. De mâine, o să îl sun pe Iohannis să trimită Armata, să îmi plătească facturile și să îmi facă cumpărăturile. Armata trebuie să fie altceva decât Jandarmeria. Armata e prietenoasă cu populația

  • Raluca Turcan a EXPLODAT la adresa românilor care NU respectă izolarea: Inconștiența unora poate ucide la propriu

    Vicepremierul Raluca Turcan anunță că pedepsele împotriva celor care nu respectă prevederile legale și nu stau în izolare. În postarea sa pe pagina de Facebook spune că, inconștiența unora ucide. Inconștiența unora poate ucide la propriu. Pentru a nu se repeta cazuri ca cele de la Spitalul Gerota, unde o singură persoană a îmbolnăvit peste 50 de persoane, Guvernul a decis înăsprirea pedepselor: 1. Dacă ascunzi că există un risc să fii infectat cu o boală contagioasă, atunci poți fi sancționat cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă;   2. Nerespectarea carantinei se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă;
    3.Transmiterea unei boli contagioase, pe care știi că o ai, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.  Doar așa putem impune o conduită corectă și putem opri pandemia. Nimeni nu are dreptul să pună viața altora în pericol!

  • Iohannis, mesaj pentru românii din Diaspora: ”Ne-am dori să fim împreună, dar în acest an nu se poate. NU veniți acasă”

    Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru românii din Diaspora: să nu vină acasă de sărbători. Președintele a reamintit că sunt restricții de circulație în Europa și că, odată ajunși la graniță, ei ar trebui să intre direct în izolare sau în carantină. Se apropie sărbătorile pascale. Trebuie să le spunem cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an acasă de sărbători. În Europa practic nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci când totuși vin în țară, conform normelor în vigoare stabilite de experți, ei trebuie să intre direct în izolare sau în carantină, de la caz la caz. Și atunci ce rost ar avea să vină, ca să ajungă în carantină sau în izolare pentru cel puțin două săptămâni? Așadar, transmiteți pe toate canalele: românii din afara granițelor ne sunt dragi. Ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar în acest an, de aceste sărbători nu se poate. Este trist, dar trebuie să fim sinceri pentru a nu crea așteptări care pe urmă nu se împlinesc.