Bistrița nu va mai avea tren direct până la București | Președintele PNL Bisitrița-Năsăud a rugat un membru PSD să intervină

Publicat de

Municipiul Bistrița nu va mai fi conectat la Capitală printr-un tren de pasageri începând cu 10 decembrie, când va intra în vigoare noul mers al trenurilor.

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, l-a rugat pe președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, să intervină.

Începând cu noul mers al trenurilor de călători, care va intra în vigoare în 10 decembrie, nu va mai exista tren direct între Bistriţa şi Bucureşti. Grupa de vagoane Bistriţa Nord – Bucureşti Nord, care se ataşează acum în staţia Sărăţel la trenul Interregio 1642 Baia Mare – Bucureşti, va fi scoasă. Îi solicit preşedintelui Consiliului Judeţean, care este coleg de partid cu ministrul Transporturilor, să depună toate diligenţele pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Suntem municipiu reşedinţă de judeţ, nu suntem o comună, deci, domnule Moldovan, faceţi-vă datoria de bistriţean, a declarat președintele PNL Bistrița.