În timp ce marile lanțuri de hypermarket-uri rămân deschise în următoarea perioadă de restricții anti-COVID, se vor închide piețele agroalimentare acoperite – practic singurele locuri unde micii producători români își pot vinde produsele. Decizia neinspirată, nejustificată și discriminatorie aparține guvernului condus de Ludovic Orban, care, după ce a reușit aproape să pună pe butuci sectorul agricol românesc și să-i enerveze pe toți cei care nu-și permit să-și facă cumpărăturile la market, vrea să dreagă busuiocul și să calmeze spiritele înainte de alegeri.
Astfel, susținut de întregul aparat de partid, premierul Orban încearcă din răsputeri să arate cât de mult îi pasă de fapt de agricultorii români, și așa loviți de un an crunt, cu pandemie, cu secetă și cu inundații, ca și de oamenii în vârstă care aleg piața mai ieftină și mai bună în locul hypermarket-ului scump și plin de produse de import.
Pentru asta, prim-ministrul pune la bătaie promisiuni, soluții care pe alocuri încalcă decizia propriului său guvern și, bomboana de pe colivă, o mică scenetă electorală jucată în ce pare a fi chiar sediul Guvernului care, în loc să fie eficientă, reușește numai să devină penibilă.
Pus în scenă de Ludovic Orban și de primarul Sucevei, Ion Lungu, aflat la capătul celălalt al telefonului, momentul electoral mascat marca PNL este construit printr-un dialog telefonic între cei doi oficiali, care include tot ce trebuie (a se citi punctaj de partid) pentru ca noi să înțelegem că Guvernul nu ne vrea decât binele. Pe scurt, salvatorul Orban îl învață pe primar ce trebuie să facă așa încât să fie bine pentru țăranul român pentru că, nu-i așa, „noi suntem ăia care întotdeauna am avut grijă de producătorul român”, după cum punctează deloc modest Ludovic Orban.
Sigur că din scenetă nu lipsesc atacurile la opoziție, acuzată că n-a făcut nimic pentru agricultorii români, și nici acuzațiile la adresa cumpărătorilor din piețe, de vârstă înaintată, cum precizează chiar domnul Orban: că doar piețele nu se închid degeaba, ci pentru că oamenii nu respectă regulile și mai și îndrăznesc să plătească pentru ce cumpără cu bani peșin.
Ce bine pentru noi că putem conta pe prim-ministrul Ludovic Orban să ne aducă pe calea cea bună, în secolul 21, unde plătim cu cardul și cumpărăm mâncare de import la noi acasă! Ce păcat pentru liberali însă că nu suntem atât de naivi încât să credem propaganda pe care ne-o servesc…