Școala online, imposibilă la sat: 1 din 3 sate românești are zone cu semnal de internet slab, foarte slab sau inexistent

Publicat de

31% dintre satele din România au zone cu semnal de internet slab, foarte slab sau inexistent, potrivit unui studiu realizat de Fundația World Vision România, care arată că 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la şcoala online în prima perioadă a pandemiei fie din cauza lipsei conexeiunii la internet, fie din cauza faptului că părinții nu-și permit achiziția dispozitivelor necesare.

În această perioadă, din ce în ce mai multe localităţi trec în scenarii care presupun susţinerea cursurilor online, însă şcoala online este în continuare o utopie pentru elevii din mediul rural din România, transmit realizatorii studiului citat de Agerpres.

Vestea bună e că internetul nu lipsește totuși complet din mediul rural, în aproape toate satele şi comunele existând zone cu semnal la telefon şi internet foarte bun în jurul instituţiilor publice.