Sindicaliștii lansează acuzații GRAVE: Guvernul reglementează oficial sclavagismul în România

Publicat de

Confederația sindicală „Cartel Alfa” susține că Ministerul Muncii intenționează să „forțeze” adoptarea unei ordonanțe „care dă puteri nelimitate angajatorilor de a reduce discreționar programul de lucru, fără a fi responsabili pentru plata lucrătorilor”.

„Conform proiectului de act normativ, angajatorii pot schimba oricând și oricum programul de lucru, de pe-o zi pe alta, fără acordul sindicatului sau salariaților”, menționează sindicaliștii.Aceste schimbări sunt incluse în pachetul de măsuri de relansare economică, prin introducerea în România a mecanismului de tip kurzarbeit (“timp scurt de lucru”), după modelul german, model preluat și aplicat în mai multe țări europene.

„Practic, în lipsa unor garanții pentru salariați, schema devine strict o subvenție directă pentru patroni, fără niciun fel de responsabilitate la schimb din partea lor: fără obligația de a elabora un program predictibil pentru salariați, negociat cu sindicatul și acceptat de salariați; fără obligația de a-i informa din timp (spre exemplu, cu cel puțin o săptămână în avans), fără obligația de a plăti odată cu salariul și partea de indemnizație care va fi decontată de stat, lăsând lucrătorii chiar și fără jumătate din veniturile lor (cum majoritatea angajaților români au venituri scăzute cu care de-abia fac față cheltuielilor curente, acest lucru va avea consecințe grave și sistemice)”, susține „Cartel Alfa”.

Riscurile, enumerate și de sindicate, sunt:
⚠️ angajatul va avea programul și salariu redus de pe o zi pe alta, fără a avea un program predictibil sau a putea negocia;
⚠️ există riscul ca angajatul să fie solicitat să producă la fel pe un salariu și un timp de lucru mai mic;
⚠️ impunerea unor astfel de măsuri în mod discreționar cu scopul strict de a urmări creșterea profitului;
⚠️ indemnizația oferită de stat pentru acoperirea scăderii veniturilor nu va fi plătită în același timp ridicând problema supraviețuirii pentru angajați în aceste situații cu riscuri, inclusiv pentru companii.