Masurarea temperaturii la intrarea in spatiile publice inchise, magazine si in cladirile institutiilor publice sau ale operatorilor economici

Publicat de

Într-o postare pe pagina de facebook , Raed Arafat spune că măsurarea temperaturii la intrarea în spațiile publice închise, magazine și în clădirile instituțiilor publice sau ale operatorilor economici, este o nouă temă falsă de dezbinarea și de minimalizare a efectelor și riscului virusului SARS-COV 2. Măsurarea temperaturii la distanță se practică în aeroporturi prin sisteme de scanare în masă, prin care se identifică persoanele cu febră după poză acestora. Mai multe țări, inclusiv România, au astfel de sisteme la sosire și în unele situații chiar și la îmbarcare ele fiind activate când există un risc asupra sănătății publice. Măsurarea individuală a temperaturii se face la intrarea în spațiile cu risc de transmitere a virusului SARS-COV 2 de către persoanele simptomatice sau asimptomatice către persoanele sănătoase. Aceasta se realizează de la o distanță de câțiva centimetri, folosind termometre digitale. Astfel se poate identifica o persoană simptomatică, iar pentru a se proteja față de persoanele asimptomatice, portul măștii este obligatorie. Termometrul digital nu înregistrează date personale, nu implantează cipuri, nu face poze și nu ia CNP-ul, numele și adresa perosanei. Acesta afișează doar temeperatura și poate fi utilizat de personal nemedical instruit în utilizarea unui astfel de dispozitiv. Într-o societate unde există un risc de transmitere al unei boli și unde există persoane vulnerabile care pot chiar muri dacă se infectează cu virusul care cauzează boala respectivă, măsurile de prevenire și combatere trebuie respectate de toți membrii societății pe durata existenței riscului respectiv. Astfel de măsuri nu sunt pe viață. Ele sunt necesare la acest moment, acestea fiind inclusiv măsuri descurajatoare pentru cei care sunt dispuși să intre în spațiile închise fiind simptomatici pentru a-și rezolva problemele personale riscând viața altora. În concluzie, dacă nu vrei să ți se măsoare temperatura este dreptul tău, dar nu mai intri în spațiul respectiv pentru că este dreptul comunității și a angajaților care lucrează în spațiul respectiv să se protejeze.