CCR a declarat neconstituţională ordonanţa privind cumpărarea de cartele prepay doar cu buletinul

Publicat de

Curtea Constituțională a admis, marți, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului pe ordonanța de urgență care modifică funcționarea sistemului național 112 și care prevede vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul. Instituția a transmis, într-un comunicat de presă, că „Guvernul nu a motivat în cuprinsul actului normativ criticat situația extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată și nici urgența reglementării, limitându-se la a justifica oportunitatea și necesitatea reglementărilor, aspecte care nu se circumscriu criteriilor de constituționalitate prevăzute de art.115 alin.(4) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții Constituționale”. De asemenea, Curtea a constatat că „principala modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011 adusă prin actul supus controlului de constituționalitate, respectiv cea referitoare la achiziționarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans, a fost amânată de două ori, mai întâi până la 31 decembrie 2019, apoi până la 31 martie 2020, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 3 septembrie 2019, fapt care dovedește inexistența urgenței reglementării”, conform sursei citate. Avocatul Poporului a observat faptul că O.U.G. nr. 62/2019 încalcă art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin afectarea dreptului la viață intimă, familială și privată, prevăzut de art. 26 din Legea fundamentală și art. 11 și art. 20 prin raportare la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este în contradicție cu dreptul și jurisprudența europeană în materia comunicațiilor electronice și nu asigură un cadru adecvat și suficient de protecție a datelor cu caracter personal de la dispoziția administratorului SNUAU, conform legislației europene în materie, măsura colectării însăși fiind neadcvată în sensul depășirii scopului propus – acela de sancționare a apelanților abuzivi la Serviciul de urgență.