Vice-priministrul României Raluca Turcan a facut o postare pe contul său de facebook prin care spune că Guvernul PNL își angajează răspunderea pe legea privind alegerea primarilor în două tururi ca să garanteze românilor dreptul de a avea o administrație locală legitimă și competentă!
Pentru a democratiza România, ne-am pus mandatul pe masă prin procedura angajării răspunderii în Parlament. Suntem pregătiți pentru o eventuală moțiune de cenzură. Avem de partea noastră românii de bună-credință.
Ne-am asigurat că procedura angajării răspunderii a fost transparentă și am acceptat amendamente ale partidelor parlamentare. Astfel, am decis ca:
– Cei care candidează independent pentru funcțiile din administrația locală să poată candida cu jumătate din semnăturile necesare pentru partidele politice;
– Am adus clarificări legate de reprezentanții grupului minorităților naționale în birourile electorale, prezența observatorilor în secția de votare și a persoanelor străine în preajmă;
– Viza de “flotant” să nu se poată obține cu mai puțin de 60 de zile până la data alegerilor, pentru a preîntâmpina deturnarea rezultatului votului. În ziua alegerilor, este important ca fiecare român să-și exercite dreptul de vot fără teamă și fără presiune din partea primarilor în funcție